|
|
nu esti singura 
il impartim 
L: Bine ati venit in sanctuarul nostru. Prieteni, va aflati in Rock Paradise.
Locul nostru special, cu peretii plini de postere, in stanga se afla un birou la care erau asezate doua scaune. Pe birou, dezastru crunt: hartii aruncate una peste alta, toate scrise, pline de imaginatia noastra: versuri.
L: Aici avem de lucrat putin.
B: Poti s-o mai spui o data. De unde ai atatea postere?
L: Avril Lavigne, My Chemical Romance, Green Day, Tokio Hotel si multi altii. Ce au toti in comun? Rock-ul. Elementul care ne uneste pe toti.
T: Si raspunsul la intrebare?
K: De prin reviste.
B: Stii, la prima vedere nu pareti asa rockeriste.
L: ...dar acum?
T: Total. Cati oameni stiu de locul asta?
K: Pai... cel putin 5.
T: Care e al cincilea?
L: Roze.
B: Roze? Chiar, ce mai face?
L: Nu stiu nimic de ea. Daca vrei ii puteti face o vizita la studio.
T: Dar de ce numai noi?
L: Pentru ca nu vreau sa stie nimic de noi.
B:  De ce nu?
L: Ea e cea mai buna prietena a noastra. Nu isi doreste nimic mai mult decat sa fie cu noi. Daca ar sti ne-ar pune in pericol. Cand o sa vrea sa ne vada nu va veni la noi, ci va spune lumii unde suntem. O stiu prea bine. Asa va face.
T: Deci? Nu o veti mai vedea niciodata?
K: Ba bineinteles ca s-ar putea s-o mai vedem.
B: Cum adica?
L: Pe strada, prin magazine...sunt multe locuri unde avem mari sanse s-o intalnim, dar hai s-o lasam pe Roze. Sa ne apucam sa strangem aici.
K: Bine, strangem, dar in timp ce facem asta tu ne explici unde ai vrea sa stam.
B: Chiar. Ai spus ca ne zici cand ajungem acasa.
L: Bine... Kat mai stii unde mergeam cu parintii cand eram mici?
K: Unde?
L: In weekend...
K: Nu imi spune ca tu chiar vrei sa stam in cabana aia.
L: De ce nu?
K: Da, stii ca nu m-as fi gandit niciodata la asta?
L: Io ti-am zis ca n-o sa ne caute niciodata acolo.
B: Unde e cabana asta?
K: In padurea de la marginea orasului.
T: Cat facem pana acolo?
L: Pai cu masina, in jur de 30 de minute.
B: Asta e ultimul. Ai zis 30? E bine atunci.
L: Perfect. Sa mergem.
B: Si ce planuiti sa faceti acum ca ati fugit?
L: Stam acasa?
T: Si ce mancati?
L: Pai la asta sunteti voi buni.
K: Daca vreti puteti sa stati la noi tot restul verii.
T: Nu cred ca e asa o idee buna.
K: De ce nu?
B: Pentru ca s-ar putea sa ne cam urmareasca presa, dar daca vreti putem ramane in seara asta.
L: Perfect!
K: Aaa...Lexi, noi unde suntem?
L: Cum adica unde suntem? Mai cititi si voi semnele.
K: Care semne?
L: Uite acolo: 30 km pana iesim din oras.
B: Asta e bine.
L: Aici. Opreste.
T: Aici? Dar de ce tocmai aici?
B: Nu e nimic aici.
K: Asta credeti voi.
L: L-ai vazut, nu?
K: Normal ca l-am vazut. Il vede si un orb.
T: Despre ce vorbiti?
K: De aici o luam pe jos.
B: Intram in padure?
L: Da. De aici, baieti trebuie sa invatati sa cititi semnele.
B: Sa inteleg ca ne-am oprit din cauza unui semn?
L: Mama, ce-mi plac oamenii care se prind repede.
B: Care-i semnul?
K: Vezi copacul asta?
B: Ce de inscriptii sunt pe el.
L: Asta; e semnul.
B: Sa tin minte.
K: De la el o luam inainte pana gasim un alt semn al genialei mele surioare.
T: Le-a facut Lexi pe toate?
L: Da. Ea stie sa se orienteze. Nu stiu cum reuseste. Eu prefer sa ma iau dupa urme. Imi e mai comod asa. Stiu ca urmele raman. In fine...depinde ce urme lasi. Logic ca daca m-as fi luat dupa pasi s-ar fi sters pana acum. Pe drumul asta n-a mai calcat nimeni de sapte ani. De cand s-au despartit ai nostrii n-am mai venit aici.
B: Cum ai reusit sa retii toate semnele astea?
L: Doar eu le-am facut.
T: Si le intelegi dupa sapte ani? Eu le-as uita dupa doua zile.
K: La dreapta.
T: Alta care stie sa le citeasca.
K: Nu stiu sa citesc hieroglifele pe care le face Lex, dar stiu drumul pe dinafara.
T: Mai rau. Cred ca n-o sa pot niciodata sa ajung singur aici.
L: Dar nu trebuie sa vii singur. Si in plus, poate retii si tu drumul. Sau inveti sa-mi citesti semnele.
T: Imposibil.
K: Nimic nu e imposibil.
T: Pentru unii oameni.
K: Eh.. prea multe vrei.
B: Hei, uite.
K: Lexi, opreste-te din visat!
L: What... In sfarsit am ajuns?
T: Asta e?
K: Ahem.
L: Ce ai mah fata?
K: Nu e asta?
L: Logic ca nu.
K: Atunci asta ce e?
L: Cabana batranului Herman. Ai uitat de ea?
K: Asa e! Era inainte de cabana noastra.
L: Si mai ziceai de mine ca sunt aiurita.
K: Eh na ce vrei sa fac acum?
L: Sa misti picioarele, directia: in colo.
B: Cine e batranul Herman?
K: Eh...E o poveste.
T: Judecand dupa geamurile sparte, obloanele ce mai aveau putin si cadeau, usa deschisa fluturand in bataia vantului si lemnul scorojit...de ce am senzatia ca o sa ne spui o poveste de groaza?
L: Pentru ca asta o sa fac.
K: Hei... Tom, Lexi, mi-ati dat o idee.
T: Ce idee, puiule?
K: De ce nu am aprinde diseara un foc de tabara si n-am spune povesti de groaza?
L: Stralucita mea surioara, dar de ce n-am spune Legendele Padurii?
B: Ce legende? Despre ce?
L: Cand eram mici ne placeau chestiile astea de groaza: varcolaci, vampiri, fantome, lilieci, Dracula...si derivatele. Seara, cand veneam aici ne spuneau parintii povesti de groaza, in loc sa ne spuna basme de adormit copiii. Printre altele, ne-au spus Legendele Padurii. Asa se numea cartea din care ne citea tata. Ne placea cartea aia... el spunea ca sunt adevarate si ca in padurea asta chiar ar fi existat creaturile din carte. Noi il credeam, dar nu ne era frica. Era distractiv. Eram mici...
B: Interesanta copilarie.
L: Hei, nu ma lua asa. Faceam si noi ce ne placea.
K: Scuzati-ma ca trebuie sa intrerup asa o conversatie nostalgica, dar imi puteti spune si mie de ce am senzatia ca ne-am ratacit?
L: Taceti putin din gura.
B: Ce legatura are asta cu faptul ca nu stim unde suntem?
L: Nimeni nu misca si nimeni nu scoate un sunet! Nu ma intrebati ce fac. Vreau sa vad daca chiar ne-am ratacit.
T: Si asta ne ajuta?
K: Ce vrei sa auzi, mai exact?
L: Paraul ala. Acum ori taceti, ori va orientati singuri.
L: Shhhhhh
B: Auzi ceva?
L: Asa cred.
T: Arata-ne drumul.
L: Nu e bine.
K: De ce?
B: Ce s-a intamplat?
L: Aud curs de apa, dar vine din fata noastra.
K: Pai si ce e rau in asta, ca doar nu vine spre noi, nu?
L: Katty, gandeste logic: paraul era la est de cabana noastra, curgand prin spatele ei, dar daca noi ne-am luat cu vorba si am trecut de ea... nu mai are nici o logica. Nu am vazut nici un parau si daca am trecut de ea ar trebui ca apa sa se auda din spate. Pe de alta parte, daca n-am fi trecut de ea, ar trebui sa mai vedem semne pe copaci.
B: Asta inseamna ca am ratat un semn. Tot ce trebuie sa facem e sa ne intoarcem si sa-l cautam.
K: Imi pare rau, dar nu mai sunt semne nicaieri. M-am uitat atent pe drum incoace.
T: Dar e imposibil!
L: Mi-e greu sa cred ca semnele mele au fost sterse. N-aveau cum!
T: Asta zic si eu, dar daca se poate.. ce facem atunci?
L: Nu stiu. N-aveam cum sa gresim semnele. Ne-am oprit bine cand am ajuns aici.
B: Atunci de ce s-a intamplat asta?
K: Pentru ca nu s-a intamplat nimic.
L: Cum l-ai gasit?
K: N-oi sti io drumul chiar asa de bine, dar stiu semnele tale.
T: Ce-ai gasit?
L: Ultimul semn. Asta trebuie sa-l retineti.
B: Ce scrie?
L: Beware! Walk this way and you’ll find me. I’m your worse nightmare.--|>
T: Si pe cine vom intalni acolo?
K: Pe Lexi. Ea l-a scris.
B: Dar de ce l-ai scris asa?
L: Pai am vrut sa scriu “Bun venit in Tabara Fericirii”, dar atragea prea multi curiosi.
T: In fine, nu conteaza. Deci, tu vrei sa-mi spui mie ca daca mergem pe drumul asta o sa ajungem?
L: Exact.
B: Asta e?
K: Ahem.
T: Uau...uau
L: Va place?
T: Fato, asta nu-i cabana.
K: Da’ ce e, ma rog?
B: Tu nu vezi cat poate sa fie de mare? E imensa! Daca asta e cabana, nu vreau sa stiu ce inseamna la voi o vila.
L: Intram?
T: Avem de ales?
L: Alegeti voi: putem intra ca sa despachetam, sa facem curat, sa ne mai uitam si noi la TV, sa stam jos, pe canapea; nu in picioare, pe iarba.. sau putem sa stam aici, in picioare, cu bagajele in mana, fara TV si telefoane, pe iarba asta care inca mai e uda de roua si ma uda pe pantofi, cu capu’n soare, asteptand sa vedem care face primu’ insolatie, uitandu-ne la casa aia care ne tine umbra asta racoroasa. Putem sta aici toata viata, holbandu-ne la minunata noastra cabana nelocuita in fata careia cu multi ani in urma eu stateam si va explicam de ce ar trebui sa intram, dar cum am mai spus e optiunea voastra. Ce facem? Ziceti ca ma doare gura.
K: Tu stii macar ce ai zis?
L: Nu, dar nu conteaza cu atat mai mult pentru ca intrebarea mea nu iti era adresata tie. Spuneti, maica. Ce facem?
T: Hai sa intram.
_______________________________________
|
|
]